CAMERA ASCUNSĂ la Spitalul Universitar din Bucureşti: Mizerie şi pacienţi uitaţi cu orele pe targă pe holuri

  • acum 4 luni

Asistentele şi infirmierele care au vorbit despre mizeria ce pune în pericol pacienţii la Spitalul Universitar Bucureşti au stârnit agitaţie acolo. Unii angajaţi încearcă să demonstreze că totul este în regulă, alţii să arate problemele, deşi susţin că au fost ameninţaţi de şefi. 

Holurile Spitalului Universitar de la Bucureşti sunt pline de pacienţi care aşteaptă să fie băgaţi în seamă de medici.

În timp ce pacienţii sunt uitaţi pe holurile spitalului, angajaţii care au protestat ieri faţă de lipsurile din spital se aşteaptă să fie sancţionaţi de conducere.

20 de asistente şi infirmiere au protestat ieri în faţa Spitalul Universitar. Au vorbit despre faptul că managerul îi obligă să aleagă între tichetele de vacanţă şi sporul pentru muncă în condiţii grele şi au lansat acuzaţii grave. Spun că intră muşte în sala de prepararea a pansamentelor pentru operaţii, care trebuie să fie sterile, că instrumente medicale sunt dezinfectate fără soluţii speciale, iar saloanele sunt spălate cu săpun de mâini. Reporterii Digi24 au filmat astăzi pereţi scorojiţi şi murdari, ghene revărsate care îi întâmpină pe pacienţi la intrarea pe holurile spitalului. Între timp, angajaţii care au făcut dezvăluiri se plâng că au fost ameninţaţi de şefi.

Daniel Simion – asistent medical: „Doamna asistentă, directorul medical, doamna Speranţa a trimis mesaje pe grup asistenţilor şefi, ca nimeni să nu mai iasă din spital, cei care vor ieşi din spital vor fi băgaţi în comisie şi vor fi daţi afară. Dacă vom mai muşamaliza aşa mult, un an doi, trei, cinci, 10 o să se aleagă praful de tot sistemul ăsta sanitar. O să intri pe uşa asta în spital şi o să ieşi pe la morgă”.

Managerul Spitalului Universitar Bucureşti spune că nimic nu este adevărat şi se mândreşte cu condiţiile medicale pe care le oferă pacienţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares